Moto: „Nu erau aleşi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau să devină.”
Sunt multe lucrurile care te impresionează, atunci când ai ocazia să călătoreşti prin Ţara Sfântă: locuri pitoreşti, încărcate de atmosfera unei istorii pline de semnificaţie, clima specifică Palestinei, bisericile ridicate în amintirea diferitelor evenimente relatate în Evanghelii. Dar cu siguranţă că pentru un creştin care ajunge pe acele meleaguri, cel mai important lucru îl reprezintă conştientizarea faptului că tot ce s-a scris despre Domnul Isus Hristos reprezintă o realitate palpabilă.
Din acest punct de vedere, putem spune că mărturiile trecutului biblic se constituie asemenea unei Evanghelii inscripţionate în vestigiile care ne-au mai rămas din acea epocă, în geografia pământului ce a fost martorul vieţii Mântuitorului şi în mulţimea de oameni care într-o formă sau alta, conservă spiritul celor care au locuit dintotdeauna, acolo. Nimeni nu va putea spune vreodată, după ce a călătorit în Ţara Sfântă, că nu a fost atins de imaginea Celui numit Isus din Nazaret.